Te-a lăsat una pentru un absolvent de Filosofie, barman care mai ciordeşte pe sub tejghea, fiindcă i-a arătat dialogurile lui Platon şi Mitul Peşterii în pantomimă? Ţi-ai surprins dragostea vieţii tale, o, vis ferice de iubire, mireasă blândă din poveşti cu vreo zece perechi de degete îndesate prin Sfintele Lăcaşuri care credeai că-ţi aparţin doar ţie gen? La capătul care nu se scufundă în labii al braţelor e un pretenar de-al tău, care chicoteşte cu poftă de fiecare dată când zici ceva deloc hazliu? Te-a sunat o fostă să te invite la nunta ei cu un barosan dă barosan? Dintre doi candidaţi la jilţul pizdei, ai fost veriga slabă, trimis acasă cu mâna-n cur şi inima-n intestine?

Nu-i nimic. Nu eşti tu de vină, e ele curve. Bine, hai, nu pot să te mint, că na, aş submina toată credibilitatea postulatelor care urmează. Adevărul e că eşti ultimul lăbar şi o să mori singur, sub presiunea a cinci ipoteci şi certitudinii că deşi ai peste 300 de numere de telefon în agendă, pe tine nu te sună niciodată nimeni. E, într-adevăr, sfârşitul lumii, şi cea mai rapidă şi lipsită de durere metodă să înceteze agonia constă într-un pumn de pastile şi o sticlă de vin alb. Sau dacă nu eşti chiar atât de pizdă, un ştreang rezistent de pe orice raft de sport al unui Aldi care se respectă. În orice caz, n-are sens să mai freci colbu’ pe uliţă, că ştie oricine că altă proastă nu mai bune botu’ la cârdeala ta şi dacă o face, oricum o să fie incomparabil mai penală decât zeiţa care te-a blagoslovit cu prezenţa ei până acum. Farewell, sweet prince…

Metoda lui Andrei de a trece peste relaţii.

Ţi-aş recomanda să faci ca mine da’ ştiu că n-ai coaiele necesare, valenţele machiavelice şi mintea analitică atât de obligatorii ca să nu ajungi să răcneşti din toţi plămânii că “vocile ţi-au zis s-o faci” în timp ce îţi pun mascaţii genunchiu’ pe ceafă. Aşa că am cerut sfaturi de la oameni obişnuiţi, echilibraţi, care au supravieţuit cel puţin unei despărţiri, aceste fiinţe mitologice care par atât de neafectate de evenimentele astea apocaliptice încât, mă, sincer, eu cred că mănâncă rahat.

1. Metoda Sticlei Abundenţei

Răspândită prin zona carpato-danubiano-pontică cam de când înota Burebista prin coaiele lu’ ta-su, constă în primul set de trucuri pe care ţi-l dă oricine a borât destul de mult într-o crâşmă de sat încât să fi devenit un guru irefutabil al tratamentelor ezoterice pentru inimioare suferinde . Oricine a băut vreodată solo în speranţa idioată că îşi îneacă, pe bune, amarul, a aflat că e echivalentul unei doze de dava ca să-ţi treacă sevrajul. Mâine o iei de la capăt, şi azi plângi ca viţeluşele de la Surprize, Surprize, amplificând toate căcaturile aparent importante care-i plictisesc şi enervează pe toţi cei din jur. Nu, îţi trebuie figuranţii ideali.

Da’ în sfârşit, o să bei oricum. Ideea e s-o arzi cu oameni veseli, joviali, da’ nu suficient de joviali încât să vrea să te fută-n cur. Să schimbi cadru’ cât mai des şi să ai mintea ocupată cu orice film se distanţează kilometric de sufleţelul tău şi agoniile lui complet neinteresante pentru oricine nu e un găinar megalomaniac care are impresia că dinamica socială a lumii se învârte în juru’ puţişoarei proprii. Dacă încă bâigui neinteligibil cum că “mirosul ei încă îmi intoxică existenţa incompletă ca o nălucă cu iz de trandafiri de grădină”, măcar ai bunul simţ să-ţi fuţi singur o sticlă în dantură. Mâine o luăm de la capăt, până găsim doza şi anturajul corect.

Mulţi prăjiţi demagogi o să vă zică că nu e bine să bei în momente de-astea. În mod evident, acei prăjiţi demagogi poa’ s-o sugă ca-n parcări pe Valea Oltului, pentru că în momentul în care eşti atât de pulă de beat încât ai de urcat 120 de scări în patru labe pe hard mode, nu mai stai să te gândeşti cine pompează la cea mai mult-prea-de-tot-minunată veveriţă din Europa. Deci idealul e să bei suficient de aprig încât cea mai arzătoare grijă să fie să nu te pişi pe tine până nu mai eşti în public.

De un real succes.

2. Metoda “O pizdă spală pe alta”.

Uşor de intuit. Relativ uşor de executat. Dacă n-aveţi joc în voi, vă-nvaţă Piticigratis să agăţaţi. Eu o să presupun că suntem cu toţii oameni obişnuiţi, cărora nu le tresaltă privirile de căprioare dacă li se vorbeşte de sporturi de garsonieră. Deşi vai, nu ştiu, un prepeliţar care varsă găleţi de agonie când îl lasă femeia s-ar putea să nu înţeleagă mecanica faunei.

Nici nu trebuie. E ca la şcoală – şi ştiu că v-a plăcut să învăţaţi comentarii pentru bac pe de rost, dă-vă-n pula mea de drone lipsite de imaginaţie. Înveţi, reproduci, ce căcat, după vreo douăzeci de repetări până şi voi o să credeţi că sunteţi naturali, originali şi ce mai prinde la păsăretu’ confuz din ziua de azi. Important e să nu vă luaţi în serios, pentru că adevărul e că sunteţi nişte nimicuri cu inima frântă şi mai ales să nu le luaţi pe alea în serios, fiindcă sunt acolo, în genere, taman ca suport de pulă pentru cauza asta neoromantică a adolescentului inadaptat. Dacă încep să vorbească de plimbări în parc şi standarde, jet şi mai departe. Azi nu vrem să găsim mama plozilor noştri, ci o ţărăncuţă de Tălmaciu pentru care centura de castitate nu sugerează altceva decât două cuvinte şoade, hihi.

3. Metoda escapismului

Bă, sincer să fiu, dragele mele nulităţi, eu sunt destul de convins că aproximativ toţi dintre voi o să vă trăiţi vieţile complet plate şi liniare în aceleaşi urbi de două stele din care n-aţi avut tragerea de inimă să evadaţi până acum. Voi o numiţi procrastinare. Eu cred că aveţi mai puţin potenţial decât o palmă de sloboz, dar mă rog, aşa sunt eu, mai înrădăcinat în realitate. În sfârşit.

Până şi voi puteţi să vă vindeţi sufletele, trupurile, tot ceea ce deţineţi sau, în fine, ce-o fi văzând alţii că are valoare în imediata voastră proximitate, pentru câteva zile extrarurale (pentru că nu, nu poţi să zici că stai într-un oraş când cea mai înaltă clădire e CEC-u’ de două etaje şi e un McDonald’s la ieşire, ura!). Alegeţi un punct pe hartă, oriunde, şi daţi-vă un şut în cur atât de tare încât să nu puteţi sta pe el până vă trec toate mofturile.

Nu, serios acum, nu mai boci. Vei fute cândva din nou, şi probabil te vei îndrăgosti la fel de simplist şi penibil. E statistic imposibil să n-o faci. Chiar şi dacă eşti ultimul mutant (şi eşti). Sunt destule tricofile, vorarefile, pluşofile, hibristofile, eproctofile, macrofile, microfile şi necrozoofile încât să ajungi să bostăneşti ceva şi dacă te cheamă Nicu Covacs, Hannibal Lecter, Mickey Mouse, Rîmaru, Patapievici, Cristi Tabără, Emil Boc respectiv Mădălin Ionescu.