Dragă Alexandru,

îţi scriu acum cu mare greutate, căci nu am recăpătat controlul deplin al nervilor la extremităţi. Ţi-am citit scrisoarea şi am fost profund impresionată de abilităţile tale narative la persoana I. Mi se pare că redai foarte dinamic şi verosimil succesiunea de gânduri şi acţiuni iar întorsătura de la final m-a făcut să chicotesc până mi s-au dezmorţit obrajii.

Am fost însă mai puţin impresionată de altoiala soră cu moartea pe care mi-ai aplicat-o. Drept urmare, te rog să n-o iei personal, dar mă tem că trebuie să mă despart de tine. Ba mai mult, îţi aduc la cunoştinţă că nu te vei putea apropia la mai puţin de 200 de metri de mine fără să trebuiască să-ţi ceri iertare de la un judecător. Nu e vorba de tine, eu sunt de vină.

Vezi tu, după ce stai trei luni în comă şi deschizi într-un final, ochii din toate punctele de vedere, viaţa capătă noi perspective şi dimensiuni. Mai ales când a doua veste după cea că autorul sincopei tale de un semestru este însuşi iubitul tău de patru ani este faptul că eşti însărcinată.

Fii fără grijă, însă, nu sunt convinsă că e copilul tău. Acum vreo nouă luni m-am culcat şi cu vărul tău, Tănase, şi cu chelnerul de la cafeneaua din piaţetă, Muricel. Nu ştiu cât de adevărată e zicala că rămâi însărcinată din sex oral, dar mi-a scăpat şi ceva de-ăla pe la câţiva. În fine. Ceea ce vreau să zic e că noul meu prieten, Olaf, s-a oferit să mă ia de nevastă cu tot cu copil. Olaf stă în Stockholm.

Nu vroiam să ne despărţim pe o notă nasoală, aşa că mă simţeam datoare cu o explicaţie finală. Sper că nu eşti teribil de trist, sunt sigură că vei găsi repede o prietenă care să aibă o toleranţă mai ridicată la încasat coate în mandibulă decât mine. Nu sunt chiar atât de deosebită.

Adieu mon amour,

Alexandra

P.S. Am otrăvit scrisoarea cu Furdan.

P.P.S. Olaf fute exponenţial mai bine ca tine.