I saved the world with a caravan.

So I sometimes write video game reviews for CG, a part-time endeavour that twistedly justified the obnoxious amount of time I spend in front of a PC.

English version

Romanian version

It’s on, bros!

Here

Here’s some stuff I doodled lately. Also, for those of you who think inside the cube, I am extremely excited to announce that Portal 2 has indeed been launched. To celebrate what must be the happiest day of my life, I will get uberduper drunk with my friend Lojdika and will try to finish the game while in a state of extreme intoxication.

While streaming it live. It’s gonna be tonight, 18:00 (two hours from now). I hope we don’t bump into the wrong portal.

Free Portrait 5 by *ZulufIsFail on deviantART
Free Portrait 7 by *ZulufIsFail on deviantART
Ana by *ZulufIsFail on deviantART
Heidi by *ZulufIsFail on deviantART

Teh hivemind prevails!

YOU ARE WINRAR.

Mi-am luat de la rât vreo două grame de coca pentru a-mi permite un drog mult, mult mai periculos.

O să sar peste campania lui Starcraft II, care e un space opera atât de înfiorător de retardat şi plin de lacune încât face StarGate SG-1 să pară Neuromancer şi o să intru direct în zeama adevărată a jocului ăstuia, adică multiplayer-ul. Interacţiunea umană, unde nu te iei la trântă cu un script imbecil şi exploatabil ci cu oameni reali, aceşti nobili reprezentanţi ai singurei specii de pe planetă înzestrată cu raţiune, gândire nonliniară şi capacitatea de a evolua.

Ca în orice interacţiune demnă de băgat în seamă, catalizatorul progresului e competiţia. După cinci meciuri de calificare, jucătorii sunt distribuiţi în funcţie de nivelul determinat.

În varianta beta, existau cinci clase de ligi în care erai distribuit după meciurile de calificare – respectiv cupru, bronz, argint, aur şi platină. Blizzard s-a hotărât la un moment dat să elimine liga de cupru, pentru că liga de cupru probabil sună ca un fel de lingură de lemn pentru ăia care sunt deopotrivă nubleţi şi orgolioşi.

Aşa că au redenumit cuprul în bronz, bronzul în argint, argintul în aur, aurul în platină, şi platina în DIAMANT FRATE.

Psihologic vorbind, puradelul ăla care venea acasă mândru-foc că a luat menţiunea a 16-a s-ar simţi mult mai bine dacă ar putea vocifera vesel că de fapt el a luat al 17-lea premiu III. Că aşa sunt oamenii mediocri, deranjaţi mai mult de etichete decât de realitatea obiectivă.

Dar nu e de ajuns. Vedeţi voi, fiecare tip de ligă e împărţit în n divizii de câte 100 de jucători. Astfel, în acelaşi spirit de consolare a sătenilor cu crize de personalitate, ar suna tare prost să enunţi că eşti al 28.345-lea jucător din liga de argint, fostă bronz. Sună mult mai bine când te lauzi tovarăşilor de bordură “Cuae jneboon, sunt locul 12 din divizia 21 a ligii de argint, fmm r00fles r0flcopter kkjsx thsmksnsnstll GHRGHR OSLOSL consoanăconsoană mă-ta!”

Pe acelaşi principiu funcţionează şi iconiţele. Există un milion de muiane pe care le poţi folosi drept avatar în joc, ca să te simţi special. În WarCraft III era destul de simplu – exista câte o iconiţă obţinută la fiecare prag de meciuri câştigate şi cam atât. Aici nu. Aici dacă te scarpini pe partea întunecată a pulii în timp ce vorbeşti cu nuştiuce homalău spaţial despre nuştiuce cocktail roz PAC! ţi se deblochează nuştiuce poză de atras muşte şi gonit scopul jocului.

Ce-i drept e că unele sunt greu de obţinut sau trebuie muncite. Dacă s-ar fi rezumat la astea producătorii, ziceam că există un merit şi un sens pentru căcaturile alea. Dar Blizzard încearcă să facă laba tuturor categoriilor de jucători simultan, ceea îi face, pe criterii de bun-simţ şi făcând abstracţie de marketing (acest cancer al lumii contemporane) nişte curve.

NeamProst, băiatu’ ăla cu care mă jucam în beta, speculează că până şi faptu’ că mereu îi apar adversarii ca “favorizaţi” e tot o vrăjeală menită să facă gherţoii cu între 25 şi 50 de acţiuni pe minut să se simtă bine. Eu cred că-i apare aşa fiindcă se ia drept criteriu central mărimea pulii.

Piticigratis: din acest moment declar pula mică drept pulă medie, pula medie drept pulă mare şi pula mare drept pulă monstruoasă.

Nu vă faceţi grjii, voi încerca să expun această ipoteză bine înrădăcinată în realitatea obiectivă astfel încât până şi cei mai idioţi dintre voi să înţeleagă ceva. Va fi greu, dar am fost proiectat genetic să simplific orice teoreme sociale complexe pentru toate mamiferele bipede asemănătoare omului din fauna înconjurătoare.

Să purcedem. StarCraft II este un joc de strategie cu tematică Science Fiction. Pe larg, e vorba despre nişte săteni spaţiali porniţi în căutarea fuziunii reci pentru o doză de bere care să nu fie stătută, o grupare flamboiantă de activişti homosexuali care strălucesc futurist şi predică simboluri falice prin absolut orice maşinărie le coc minţile intoxicate cu sloboz extraterestru şi în cele din urmă, o specie de termite feministe cu solzi şi un glăscior gingaş, de fecioară trecută printr-un weekend la Sinaia. Să le zicem oameni, pârţari şi licuricii mei dragi, respectiv.

N-are rost să vă trec prin povestea jocului fiindcă nu interesează pe nimeni, în afară de fani, iar fanii în general sunt nişte neoameni vegetali cu creierii săpuniţi. Să te joci StarCraft de unul singur sau în campanii e echivalentul masturbării când eşti la un click distanţă de swinger club. Te aşteaptă o grămadă de persoane numai dornice de sex turbat şi genocid şi tu tragi de pielea aia până te circumcizezi prin frecare, mongoloidule. Trei, stai jos. Eventual mori. Singur.

Din acest motiv, alegoria prezentă se poate aplica doar meciurilor în reţea. Eu refuz să cred că viaţa e o succesiune de labe, oricât ar încerca restul omenirii să mă contrazică, aşa că prefer să cred că e o succesiune de orgii. În StarCraft, acest truism controversat se manifestă prin sintagma Canis Canem Edit. Adeseori, după un principiu sănătos pe care îl înţelege oricine nu poate încasa mai mult de o sticlă de bere după ceafă, tre’ să dai primu’ sau n-apuci să dai deloc.

La început, sunt doar eu, căsuţa mea din pădure care arată mai degrabă a coşmar Geigerian decât pedofest pentru Hansel şi Gretel. Ah, şi cinci sclavi. Sau cum i-ar alinta o fostă, cinci ţărănuşi adorabili cu drepturi civile şi cinci minute de pauză pe oră. De-aia e fostă.

Licuricii mei dragi, ca şi avatarele lor din realitatea cotidiană, există doar ca să roboteze. Le arăţi un ciorchine sănătos de minereuroi şi sar pe el după program. Singurele două roluri în viaţă sunt colectarea bănetului şi metamorfoza în ceva mai durabil, un discurs pe care l-au preluat de la mine. Asta pentru că-mi zidesc fortăreaţa cu măruntaiele lor, gen Manole. Nu există nimic mai dulce pe lume decât manipularea colectivă a unei mase care e gata să se pleoştească în jeleu inert atunci când mă scobesc în nas şi dau semnalu’.

Într-un alt colţ al terenului de scos maţe prin nara stângă, zace eternul meu tovarăş în a călca pe cap pârţarii spaţiului. Să-i zicem Radu. Ei bine, Radu ăsta e un băiat deosebit. Wingmanu’ perfect când ieşim la agăţat, în speţă când ieşim la agăţat morţi de beţi şi ne trezim călare pe civilizaţii nebănuite, zdrobind sub ghete artefacte nepreţuite ale adulmecătorilor de castraveţi noduroşi. Ca un bun partener (deşi suspectez că mai mult din raţiuni de dacă nu ne ajutăm, o sugem şi iar începem să urlăm unu’ la altu’), Radu e mereu acolo. Ca şi cu prietenii care mă ţin de cap la baie prin crâşme, habar n-am dacă băiatul ăsta e motivat de omenie tradiţională sau perpetua teamă că dacă nu mă iau şi eu de guler de cocalarii ăia sparţi de la ieşire poate ajunge singuru’ cu borş la bot acasă şi nu se cade. Şi am impresia că îl cert prea mult. Am aceeaşi senzaţie de căcat din realitate că am prieteni mai buni decât merit.

Dar să ne întoarcem în ograda mea, căci aşa cum v-ar putea confirma o altă fostă, când o arzi prea mult prin vecini, te poate aştepta o cantitate copioasă de sânge, lacrimi şi spermă acasă. Acasă, a apărut o Regină.

Regina, exemplificând pentru a 4390432-a oară faptul că poţi să suceşti minţi şi cu pieptul plat.

Regina asta e bună la procreere şi e arhetipul femeii care a vrut să mă-mblânzească, să-mi impună program administrativ şi să mă fută după bunul plac al nivelului ei de mana. Mai exact, injectează o serie de ovule care se coc niţel şi ideal e s-o iei cu ea de la capăt la fiecare ciclu, că rămâi în urmă şi homalăii ăia albaştri din partea întunecată a hărţii se clonează mai repede decât apuci tu să te termini. Bă, mna, eu ştiu că alţii sunt semizei, da’ după cinci-şase numere încep să uit şi să pierd timp. Bara ei de putere şi nesaţietate sexuală se umple ca o listă de căcaturi de-ale casei pe care tre’ să le fac ca să primesc şi eu o grudă la două zile.

Dar ca orice băiat sub dictatură conjugală, am şi eu o bucurie în viaţă. Căţeii. Sprinteni şi joviali, aceşti ambasadori ţopăitori ai vrerii mele se împrăştie ca o tumoare pe hartă. Sunt dresaţi în jocurile clasice gen aport – se întorc din când în când cu un ţărănuş bleu-lingău între fălci şi demonstrează o cruzime de insectă când vine vorba de organisme liberale cu afinităţi dosnice.Încerc în paralel să produc un comportament similar în Luna, cel mai total câine din lume, servindu-i cocaină în buline şi punându-i Village People în timp ce o întărât să muşte din caltaboşul cu care am augmentat un poster cu Botezatu.

Apoi, sunt păsările. În StarCraft II, ca şi în realitate, toate arată la fel. Tot ca şi în realitate, sunt kriptonitul începătorului. Naivii, credulii, îndrăgostiţii, tipii de treabă de pretutindeni îşi smulg părul din cap la unison când aud de ele. Asta pentru că e lesne de ajuns la ele, evolutiv vorbind (mna, mare surpriză, pulamea), zboară şi deci nu pot fi imobilizate din încheietură. Cu cât sunt mai multe la un loc, cu atât provoacă pagube mai crunte. Segmentul sexului cu ţâţe care se încadrează în această tipologie va găsi negreşit o sumedenie de paralele palpabile cu aceste fiinţe infernale, drept pentru care speculez că moda verii va trece de la aurolac travestit, The Lady Gaga Experience la insectoide carnivore în jurul cărora viaţa însăşi se zbate să existe.

Duşmanul

Duşmanul – la modul general, antagonist al atâtor balade manelistice şi motivator existenţial pentru o grămadă de mizerii la care eşti constrâns să apelezi în viaţă. Are aceeaşi privire tâmpă, aceeaşi voce bolândă de microfon sovietic interbelic şi acelaşi mers de podium de bordel în Tijuana pe care le etala şi mă-ta când i-am refuzat avansurile. Pe scurt, tre’ să moară.

Protoss. Epitoma poponărelii în secolul 26.

Ăsta e şi obiectivul jocului. Să calci chestii pe cap până nu mai ai ce să calci pe cap. Când dezbraci toată alergătura de ovulaţii, socializare, homofobie intergalactică şi nevoia de a îndeplini un barem mai mare sau egal de acţiuni pe minut cu ale adversarilor, cam asta rămâne. Autoconservare sau lăcomie. Da’ tu nu pentru asta o faci. Ţi-au trebuit destule scrumiere pline la marginea biroului ca să-ţi dai seama de treaba asta, dar chiar e antrenant şi mişto în timp real, în prezent, nu atât pentru obţinerea cât mai frecventă a mesajului de victorie cât pentru scenele de câteva secunde în care se întâmplă rahaturi de proporţii biblice.

Ca şi în realitate, există o tabelă de scor care e absolut irelevantă. Genul de căcat pe care stau să-l descompună hălcile de carne animate care se duc la şcoală ca să ia zece, care se duc la facultate ca să obţină o diplomă şi care îşi imaginează că în lumea reală, valoarea unui om se cuantifică în normele navetiştilor de Răşinari care vă educă plozii. Sunteţi nişte ţărănuşi, îneca-v-aţi cu pucioasă.